Accident mortal la Boureni. Şoferul unei Dacii a murit după ce maşina sa s-a oprit într-o depăşire (FOTO)

0
191

Un accident rutier grav a avut loc în cursul zilei de joi, pe raza judeţului Iaşi. Un bărbat a murit şi un altul este grav rănit după ce un autoturism Dacia a intrat într-o autoutilitară.

Accidentul a avut loc în jurul prânzului pe DN 28B, pe raza localităţii Boureni, judeţul Iaşi, scrie adevarul.ro.

Din primele informaţii, un autoturism s-a izbit de un microbuz în timpul unei manevre de depăşire, pe un sector marcat cu linie continuă.

Informaţiile de la faţa locului relevă că şoferul maşinii care a intrat în depăşire – o Dacie Supernova, nu a reuşit să se reîncadreze pe banda sa de mers. În momentul accidentului era ceaţă.

Şoferul autoutilitare a fost şi el rănit şi transportat la spital. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.