Doi oameni au murit şi trei au fost răniţi, într-un accident groaznic produs în localitatea Butnărești, comuna Secuieni, judeţul Neamţ. Maşina în care se aflau s-a izbit violent de un cap de pod, apoi a ricoşat într-un şanţ.
La fața locului s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere și o autospecială SMURD.
Potrivit ISU Neamţ, toţi cei cinci ocupanţi ai maşinii erau încarceraţi la momentul sosirii echipajelor de intervenţie.
Trei dintre ei au fost transportaţi cu ambulanteţe la spital, însă pentru doi bărbaţi nu s-a mai putut face nimic, acestia fiind deja decedaţi.
Este vorba despre şoferul maşinii şi un pasager aflat pe bancheta din spate, scrie vestea.net.
Poliţia face cercetări în acest caz, pentru a afla cauzele care au dus la producerea tragediei