Accident grav în Suceava: un șofer care venea din Italia a adormit la volan. Cinci persoane au ajuns la spital

0
171
Foto: ISU Suceava

Cinci persoane au ajuns miercuri după-amiază la spital, în urma unui accident rutier produs pe drumul european E85, în localitatea Româneşti, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

 

La faţa locului au intervenit două echipaje de descarcerare, o ambulanţă SMURD TIM şi patru echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean. Cinci victime, dintre care una în stare de inconştienţă, au fost transportate la spital.

Foto: ISU Suceava

Potrivit poliţiştilor, un bărbat în vârstă de 36 de ani din localitatea suceveană Bălcăuţi, care se întorcea acasă din Italia, a adormit la volan cu câţiva kilometri înainte să ajungă acasă, a pătruns pe contrasens, a acroşat lateral un autovehicul din Ucraina condus de un bărbat în vârstă de 31 de ani, iar apoi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 51 de ani care venea în spatele maşinii din Ucraina şi pe care a răsturnat-o în afara părţii carosabile.

În maşina bărbatului care a provocat accidentul se mai aflau soţia şi copilul acestuia, iar în maşina condusă de bărbatul de 51 de ani se afla nepotul acestuia în vârstă de 14 ani.

 

Sursa: Știrile Pro TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.