A început Școala de vară pentru pitici, Ediția a II-a

0
181

Dacă unii se bucură de vacanță, alții se pregătesc de școală. Astăzi a început Școala de vară pentru pitici, edița a II-a.

Proiectul educațional are ca scop explorarea laturilor „magice” ale științelor naturale. Prin îmbinarea literaturii de specialitate cu imaginația, specialiștii invitați își propun să le demonstreze celor mici că aceste domenii pot fi nu doar interesante, ci și distractive.
„Școala de vară” se adresează copiilor între 6 și 12 ani și cuprinde activități practice, care au rolul de a dezvolta curiozitatea și de a înțelege şi interpreta procesele naturale ce au loc în mediu.

Activitățile se vor desfășura la sediul central al Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” (Bd Ștefan cel Mare, nr. 8-10) în intervalul orar 10.00 – 12.00. 

PROGRAM:
Marți, 9 iulie: „Disecând legile fizicii”, coordonator drd. Isabela-Ștefania Dragomir (Facultatea de Fizică – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași). Jocuri cu lumini, fulgere în borcan, circuite electrice, spinner multicolor, turnul densităților, nor de ploaie într-un pahar, mașina-balon, oul nărăvaș, portocala plutitoare, sunt câteva dintre experimentele propuse ce vor spori curiozitatea copiilor și dorința de cunoaștere și înțelegere a științelor.
Miercuri, 10 iulie: „Lecția de ornitologie și biologie”, coordonator conf. univ. dr. Carmen Gache (Facultatea de Biologie – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași). Lecția va fi una interactivă, un exercițiu de cunoaștere a lumii vegetale și animale din jurul nostru, din care nu va lipsi microscopul.
Joi, 11 iulie: „Chimia distractivă”, coordonator dr. ing. Gabriela-Antonela Apostolescu (Șef lucrări la Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului „Cristofor Simionescu” – Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” Iași). Timp de două ore, biblioteca va deveni un mini-laborator de chimie, copiii având ocazia unor experimente distractive de chimie, realizate cu materiale artizanale.
Vineri, 12 iulie: „Atelier de criminalistică”, susținut de dr. ing. Irina Obrocea, coordonatorul Clubului de criminalistică de la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” Iași. Pentru a rezolva un caz, munca unui detectiv criminalist presupune cunoştinţe din diverse domenii ale ştiinţei, precum chimie, fizică sau biologie. Copiii vor lua amprente și vor analiza fiecare indiciu lăsat de „infractor” cu ajutorul unor truse speciale.
Participarea este GRATUITĂ, dar permisul de intrare este obligatoriu!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.