A ajuns la spital după ce a fost bătut de propriul tată

0
169

Un băiat s-a prezentat la UPU Suceava, cu leziuni traumatice cauzate prin lovire, sâmbătă după-amiază. Acesta era însoțit de fratele său.

Adolescentul le-a povestit cadrelor medicale că a fost bătut de către tatăl său, iar acestea au sesizat polițiștii.

Oamenii legii au stabilit că agresiunea a avut loc vineri noapte, în jurul orei 22.30, în localitatea Adâncata. În urma unor discuţii contradictorii avute cu tatăl său, pe tema absențelor de la școală, adolescentul a avut un conflict verbal cu acesta. Furios, tatăl l-a lovit pe băiat, cauzându-i diferite leziuni.

Bărbatul i-a luat fiului său telefonul mobil, fără ca acesta să poată suna la 112. De asemenea, i-a interzis părăsirea domiciliului și să ia legătura cu alți membri ai familiei.

În cele din urmă, sămbătă după amiază, minorul a reușit să scape și a mers la spital, împreună cu fratele său.

Agresorul a fost reținut pentru o perioadă de 24 ore, fiind introdus în arestul IPJ Suceava. Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava cu propunere de luare a măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 zile.  Față de bărbat s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru comiterea infracțiunilor de „violenţă în familie” şi „ameninţare”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.