Surprize pentru copii la Palatul Culturii

0
262

Complexul Muzeal Naţional “Moldova” propune publicului, în perioada 25 – 29 mai 2021, noi evenimente desfăşurate la Palatul Culturii din Iaşi, în cadrul programului de educaţie muzeală Atelierele DICE – D(istractiv)-I(nteractiv)-C(reativ)-E(ducativ):

  • “Tu, Eu, şi Florile” – marţi, 25 mai, ora 11.00, recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani (preţ bilet: 15 lei)

Atelierul debuteazî cu vizitarea expoziţiei “Maeştrii picturii româneşti în patrimoniul Muzeului de Artă Iaşi” şi continuă în Sala de Educaţie Muzeală, unde participanţii vor încerca să picteze propriile flori pe suport papetar grunduit, după modelul celor prezentate în expoziţie.

  • Atelier de scriere creativă “Poezie DADA” – miercuri, 26 mai, ora 14.00, pentru grupa de vârstă 12+ ani (preţ bilet: 15 lei)

Pornind de la indicaţiile lui Tristan Tzara din “Ca să faceţi un poem dadaist”, participanţii vor lua parte, în Sala de Educaţie Muzeală, la o incursiune pe tărâmul poeziei experimentale, care a marcat lumea artistică la începutul secolului XX.

  • “Tainele ceramicii Cucuteni” – joi, 27 mai, ora 11.00, recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani (preţ bilet: 15 lei)

Participanţii vor vizita Expoziţia “Cucuteni” din cadrul Muzeului de Istorie a Moldovei, urmând să dezvolte activitatea practică de pictat pe o suprafaţă ceramică în Sala de Educaţie Muzeală, în strânsă legătură cu informaţiile primite în expoziţie.

  • Atelier de scriere creativă “Poveşti fantastice în Iaşi” – vineri, 28 mai, ora 12.00, recomandat 10+ ani (preţ bilet: 15 lei)
    Sala de Educaţie Muzeală va deveni, preţ de o oră, un tărâm al imaginaţiei fără graniţe.

Pornind de la întâmplări de zi cu zi, participanţii vor încerca să imagineze o versiune a oraşului Iaşi într-un univers fantastic, unde totul este posibil.

  • Atelier de scriere creativă de poezie “Eminescu peste generaţii” – recomandat pentru 12+ ani (preţ bilet: 15 lei)

Participanţii vor vizita expoziţiile Muzeului de Artă, urmând să dezvolte activitatea creativă în sala de Educaţie Muzeală, pornind de la o lucrare reprezentativă.

Numărul de participanţi este limitat, evenimentele desfăşurându-se în condiţii de siguranţă sanitară, conform normelor impuse la data desfăşurării atelierului. Programările se pot face la tel. 0232 275 979, interior 116, e-mail: ateliereledice@palatulculturii.ro sau printr-un mesaj pe pagina de Facebook @Atelierele DICE, cu cel puţin o zi înainte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.