Celebrată pe 9 mai în fiecare an, Ziua Europei conturează prilejul de a ne reaminti că viitorul nostru comun în Uniunea Europeană depinde de implicarea fiecăruia dintre noi în construcția proiectului european.
Pentru școli și universități, este o zi de informare, orientare și dezbateri în sfera tematică a Uniunii Europene, cuprinzând inițiative cu un mare conținut cultural și educativ.
Inspectoratul Școlar Județean Iași, prin Centrul de Formare pentru Educație Digitală al instituției, lansează proiectul educațional intitulat Our Experience as Europeans, în parteneriat cu EUROPE DIRECT Iași (găzduit de Asociația pentru Ecologie și Dezvoltare Durabilă). Inițiat de prof. Larisa Târzianu, inspector școlar pentru activități educative, și prof. Emanuela Pădurariu, inspector școlar pentru informatică, proiectul are drept obiectiv valorificarea participării țării noastre la experiența și evoluția Uniunii Europene. Prin creațiile elevilor, sunt evidențiate contribuțiile României la patrimoniul cultural al spațiului european, acestea reprezentând, în același timp, o manifestare a adeziunii la valorile sale fundamentale – democrație, toleranță, egalitate, grijă pentru viitorul planetei.
Demersul face parte dintr-un proiect mai larg, intitulat ”Europa, MAI aproape 9”, numele sub care, din 2014, EUROPE DIRECT Iași i-a provocat pe tinerii cetățeni europeni din județul Iași să găsească modalități creative de promovare a informațiilor despre U.E. și instituțiile acesteia, despre valorile care stau la baza construcției europene.
Proiectul ”Our Experience as Europeans” este deschis tuturor școlilor din județ și tuturor elevilor din ciclurile gimnazial și liceal care doresc să își valorifice nu doar simțul artistic și creativitatea, ci și competențele digitale.