Doctorii de la Spitalul Clinic “Dr. C. I. Parhon” salvează viețile românilor din toată țara

0
285

Doctorii de la Spitalul Clinic “Dr. C. I. Parhon” au făcut încă două transplanturi de rinichi după prelevarea organelor de la un donator aflat în moarte cerebrală.

În noaptea de joi spre vineri au fost făcute două transplanturi,  unul dintre pacienți fiind o persoană în vârstă de 50 de ani din Focșani, care era înregistrat în programul de dializă din anul 2018, iar al doilea, o femeie în vârstă de 43 de ani din Suceava, care se afla în programul de dializă din anul 2006, suferind de nefropatie de reflux.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic “Dr. C. I. Parhon” a spus că operațiile au decurs normal iar acum cele două persoane se recuperează. Acesta a mai precizat că la Iași vin pacienți din toate zonele țării și mai ales din toate județele Moldovei, iar prioritatea se stabilește în funcție de compatibilitate și vechimea în dializă.

Din cele 17 transplanturi făcute de la începutul acestui an, 12 au fost efectuate în urma prelevării de organe de la donatori aflați în moarte cerebrală și cinci de la donatori vii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.