Un polițist din Neamț a fost reținut pentru că a primit mită de la un șofer găsit cu alcoolemie peste limita legală. Agentul este acuzat de trafic de influență.
Un agent de poliție din cadrul IPJ Neamț a fost reținut sâmbătă pentru trafic de influență, după ce a primit 3.200 de lei mită de la un șofer pentru a încerca să schimbe rezultatele testelor de alcoolemie. Polițistul trebuia să intervină pe lângă personalul de la medicină legală astfel încât șoferul să primească doar o contravenție.
“Un agent de poliție din cadrul I.P.J. Neamț a fost reținut ieri, 20 martie a.c., pentru cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, ca urmare a unui denunț formulat de o persoană la Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Neamț.
Astfel, din verificările efectuate de polițiștii anticorupție din cadrul D.G.A. – Neamț, la delegarea și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, în cauză s-a reținut faptul că, în perioada ianuarie – martie 2021, inculpatul, în vârstă de 33 de ani, a pretins și primit de la o persoană cercetată penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehiicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice, având o concentrație alcoolică peste limita legală, suma totală de 3.200 lei pentru a interveni pe lângă personalul medical de la Serviciul de Medicină Legală Neamț. Scopul intervenției era acela de a determina personalul medical să rețină o concentrație alcoolică mai mică în sânge, astfel încât fapta săvârșită să fie calificată drept contravenție.
Ulterior, la data de 20 martie a.c., agentul de poliție a returnat banii persoanei care a formulat denunțul. Procurorul de caz a dispus ieri măsura reținerii pentru 24 de ore a polițistului, urmând ca astăzi să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.”, arată un comunicat de presă.