Un şofer s-a scufundat, la propriu, cu o camionetă pe o stradă neasfaltată situată în apropiere de centrul Botoșaniului.
Maşina a intrat adânc în noroaiele de pe drum, dar şi într-un şanţ format prin surparea parţială a străzii. Maşina a fost scoasă doar cu ajutorul pompierilor. În zonă au avut loc şi lucrări prin fonduri europene, la reţeaua de apă şi canalizare.
Incidentul a avut loc joi, 22 martie, la orele prânzului, pe strada Muşat Vodă, o stradă care nu a fost niciodată asfaltată deşi se află la numai 20 de minute de mers pe jos până în centrul orașului. Un şofer a intrat cu o camionetă pe strada, transformată din cauza ninsorii într-o adevărată mlaştină, dar nu a mai putut să iasă.
Maşina s-a scufundat pur şi simplu pe mijlocul drumului. Roţile din faţă au intrat în valurile de noroi dar şi într-o zonă de surpare a carosabilului. Şoferul şi-a dat seama că nu are absolut nicio şansă ca să iasă din mocirlă. Mai mult decât atât a început să se teamă, ca nu cumva maşina să intre mai adânc în pământ. Tocmai de aceea a sunat imediat la 112.
La faţa locului a sosit un echipaj de pompieri. Aceştia l-au ajutat pe om să-şi scoată maşina din drum, informează „Adevărul”.