În localitatea Răcarii de Sus, județul Dolj, în timp ce se chinuiau să scoată o minge care a căzut în apă, doi copii, de 9 și 11 ani, s-au înecat aseară într-un lac.
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Filiași au fost solicitați referitor la faptul că doi copii s-au înecat într-un lac din apropierea satului Răcarii de Sus, a transmis IPJ Dolj.
În zonă au ajuns polițiștii, care împreună cu părinții copiilor, au depistat și au scos dintr-un lac ce este al unui tânăr de 22 de ani din Filiași doi copii, de 9 și 11 ani.
La fața locului au ajuns și reprezentanți ai ISU Dolj și SAJ Dolj, care au încercat să îi readucă la viață pe copii, dar totul a fost în zadar.
Cei doi copii se jucau cu o minge, care ar fi căzut în lac. Când au observat, unul din ei ar fi încercat să scoată mingea și ar fi căzut, iar celălalt ar fi încercat să îl scoată pe prietenul său și a căzut și el în apă.
Polițiștii au întocmit în acest caz un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și a fost decisă realizarea unei expertize medico-legale pentru a se decide exact cauza morții.