La capitolul absorbţie fonduri europene ţara noastră stă absolut dezastruos, pierdem sume de bani colosale.
O treime din fondurile europene pierdute în toată Europa îi aparţin României: un eşec de 1,64 miliarde de euro, a atras atenţia cursdeguvernare.ro.
Comisia Europeană a transmis marţi seară Parlamentului European o informare privind Cadrul Financiar Multianual 2007–2013, din care reiese că suma totală a fondurilor europene dezangajate automat din precedentul cadru financiar se ridică la 4,4 miliarde de euro. Din această sumă, România contează cu 1,64 de miliarde de euro, adică peste o treime a fondurilor dezangajate.
Din datele transmise publicaţiei citate de către europarlamentarul Siegfried Mureşan, România a pierdut:
Din Fondurile de Coeziune: 540, 5 milioane euro proiecte de Transport, 163,7 milioane euro proiecte de Mediu.
Din Fondul de Dezvoltare Regională: 257,8 milioane euro proiecte Dezvoltare Regională, 17,5 milioane euro proiecte pentru Competitivitate Economică, 123,7 proiecte de Transport, 264,8 milioane euro proiecte de Mediu.