Cheltuielile cu sporurile în sistemul bugetar cumulează în jur de 600 de milioane de lei şi urmează ca la începutul săptămânii următoare să fie puse în dezbatere publică modificările avute în vedere de guvernanţi pe acest subiect, înainte de aprobarea proiectului bugetului de stat de către Executiv, conform unei declarații a premierullui Florin Cîţu.
“Vă pot spune cât sunt sporurile, în jur de 600 de milioane de lei, după cum am identificat în acest moment, dar la buget veţi vedea exact cum vor arăta aceste sporuri. Eu vă spun că subvenţiile nu vor mai fi la nivelul anului trecut. Companiile de stat cu pierderi care vor să beneficieze de subvenţii de la buget trebuie să vină cu un program de reformă, de restructurare, prin care să arate că pot ajunge la profit în câţiva ani. Dacă nu, nu vor primi subvenţiile şi vor trebui să se descurce cu banii pe care îi au”, a declarat Florin Cîţu, la Spitalul “Dr. Carol Davila”, conform stireadeiasi.ro.
Fiind întrebat ce sporuri vor fi reduse sau chiar eliminate, şeful Executivului a precizat: “Vom pune în dezbatere publică înainte de a aproba bugetul aceste modificări şi le veţi vedea săptămâna viitoare, cred că luni vor fi puse în dezbatere publică cel mai rapid şi atunci putem să discutăm despre ele”.