Soluții pentru fluidizarea traficului în Podu Iloaiei

0
198

Se cauta solutii pentru ambuteiajele din Podu Iloaiei. Iesenii au avut o intalnire cu reprezentanti ai Ministerului Transporturilor. La anumite intervale orare, soferii sunt nevoiti sa astepte si 45 minute pentru a traversa orasul.

“Ieri, împreună cu domnul vicepreşedinte Marius Dangă, am avut o serie de întrevederi la Bucureşti. Evident ne-am întâlnit şi cu reprezentanţii ministerului Transporturilor. Astăzi, problema stringentă până la realizarea autostrăzii, care să lege Ungheni – Iaşi – Târgu Neamţ şi evident conexiunea cu A7, avem această situaţie la Podu Iloaiei pe care am semnalat-o şi în anii trecuţi şi ne-am asumat că vom face toate demersurile pe lângă ministerul Transporturilor, ca acel drum de 1,250 km, de la linia de cale ferată până la Primărie, unde circulaţia se desfăşoară pe o singură bandă pe sens să găsim soluţia pentru lărgire sau fluidizarea traficului. În urma discuţiilor cu cei de la ministerul Transporturilor şi cei de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Infrastructură Rutieră a rămas ca-n săptămânile viitoare să găsească o soluţie care să fie implementată tocmai pentru ca traversarea acestui oraşel de 10.000 de locuitori să nu mai dureze în unele momente ale săptămânii şi 45 de minute”, potrivit lui Costel Alexe, presedinte CJ Iasi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.