Scene porno cu un poliţist: s-a fotografiat gol cu un morcov într-un loc întunecat

0
446

Un poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui este cercetat prin Compartimentul Control Intern după ce în spaţiul public au apărut imagini cu el în ipostaze indecente.

„Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui a dispus efectuarea de verificări, prin Compartimentul Control Intern. Faţă de agentul de poliţie, a fost dispusă declanşarea cercetării prealabile, pentru comportament necorespunzător în societate, abatere prevăzută de Statutul Poliţistului”, au declarat presei reprezentanţii IPJ Vaslui.

Aceştia au precizat, totodată, că poliţiştii sunt evaluaţi psihologic la anumite intervale de timp, în funcţie de specificul structurii în care aceştia îşi desfăşoară activitatea, informează Radio Iaşi.

Dezvăluirile făcute de ziarul Vremea Nouă au produs un adevărat cutremur la Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui. Surse din interiorul instituției ne-au declarat că polițistul porno a fost chemat la declarații încă de la primele ore ale dimineții. Acesta le-ar fi spus superiorilor că în afară de poza cu penisul în erecție, în care îi apare și fața, niciuna nu ar fi a lui. Nici cea cu morcovul în anus, nici cea în care apare îmbrăcat în lenjerie de damă. Asta deși pe fotografiile primite la redacție, apare numele agentului în cauză, semn că exact el a distribuit imaginile. Tot ieri am aflat că acest caz va fi tratat mai cu delicatețe de conducerea Inspectoratului și asta pentru că până la acest incident polițistul respectiv a avut un comportament ireproșabil la locul de muncă. Cu peste 20 de ani vechime în sistem, acesta este unul dintre cei mai apreciați agenți, motiv pentru care, potrivit unor surse, ar fi fost propus pentru a primi salariul de merit. Viitorul acestui polițist depinde de decizia Compartimentului Intern din cadrul IPJ Vaslui, care urmează să facă cercetări pentru a stabili dacă polițistul a greșit. Persoane din sistem ne-au declarat că dacă anchetatorii vor decide să ascundă, din nou, scheletul în dulap, în scurt timp situația va răbufni. Și asta pentru că la Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui sunt și foarte mulți profesioniști, oameni cu o conduită morală fără cusur, care nu mai acceptă ca imaginea lor să fie asociată cu astfel de “erori”.

La câteva ore după ce subiectul a fost preluat de mai multe site-uri de știri, Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui a remis un comunicat, pentru a aduce la cunoștința opiniei publice că polițistul care apare în ipostaze compromițătoare va fi cercetat. “În urma imaginilor apărute în mediul online, Compartimentul Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui este abilitat să comunice următoarele: Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui a dispus efectuarea de verificări, prin Compartimentul Control Intern. Față de agentul de poliție a fost dispusă declanșarea cercetării prealabile, pentru comportament necorespunzător în societate, abatere prevăzută de Statutul Polițistului. Precizăm că polițiștii sunt evaluați psihologic la anumite intervale de timp, în funcție de specificul structurii în care aceștia își desfășoară activitatea”, a transmis IPJ Vaslui prin intermediul comunicatului. Pe surse am aflat că în fața superiorilor, polițistul ar fi recunoscut că s-a pozat dezbrăcat, cu penisul în erecție, însă a declarat că niciodată nu și-a băgat morcovul în anus și nici lenjerie de damă nu a purtat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.