Ieri, 24 decembrie, Octavian Jurma, medic și cercetător, a tras un semnal de alarmă, afirmând că se fac din ce în ce mai puține teste pentru depistarea noului coronavirus. Potrivit unui document, în luna decembrie a fost efectuat același număr de teste de diagnostic RT-PCR ca în luna septembrie. Atunci, spre deosebire de situația actuală, numărul de cazuri de infectare era mult mai mic.
El a subliniat că mesajul venit din partea autorităților este unul foarte clar, acela că trebuie să ne păzim singuri, pentru a nu ajunge în spital.
„Vedem acum cu noua tulpina, în care apar aceste mutații, cu cât suntem mai mulți, cu atât probabilitatea mutațiilor crește și abilitatea noastră de a urmări trebuie să crească în raport cu ea. Adică epidemia își mărește arsenalul, în vreme ce noi îl scădem. Mesajul este foarte important, din partea autorităților, acela că nu se vor lua măsuri suplimentare. Asta ne spune că dacă noi nu ne vom păzi, într-adevăr singura alternativă este spitalul.”, a spus Octavian Jurma .
În urmă cu aproximativ o lună, medicul a criticat faptul că Guvernul Orban a interzis vânzarea testelor rapide în farmacii. Octavian Jurma consideră că interzirea acestor teste este o măsură greșită.
El a comentat și modul în care autoritățile testează, fiindcă numărul de teste este din ce în ce mai mic, fapt ce duce la limitarea numărului de persoane infectate. Medicul a mai adăugat că numărul celor care se infectează zilnic este cu mult mai mare decât o arată cifrele oficiale.
Octan Jurma a susținut la acel moment că faptul de a micșora numărul de teste este doar o tactică de-a Guvernului, pentru ca lumea să meargă la vot, pentru alegerile parlamentare.
„Vă dați seama ce nu îi lasă pe oamenii ăștia să doarmă noaptea? Cum să îi mai impiedicăm pe tâmpiții ăștia de români responsabili, care insistă să își poarte singuri de grijă, să ne strice frumusețe de platou chiar acum când suntem pe cale să anunțăm că am intrat în coborâre?“, a scris Octavian Jurma pe pagina sa de Facebook.
Octavian Jurma este de părere că Guvernul liberal este deranjat de faptul că oamenii, care se testează la privat, „le strică“ numărul de infectări, stabilite pentru fiecare zi, potrivit bzi.ro.
„Vă dați seama că dacă românii responsabili nu s-ar testa singuri ar scădea numărul de teste din România cu 40% în fiecare zi? Păi cât timp ar dura până ar ieși un politician zâmbitor și triumfal să ne anunțe că suntem pe curba descendentă chiar dacă rata de pozitivare ar fi de 50%? Cred că deja cei din fruntea țării fac frisoane când aud cuvântul „testare” și de când cu Slovacia, mai rău decât „testarea RT-PCR” nu poate fi decât „teste rapide”. Doamne ferește să aflăm câți suntem cu adevărat infectați chiar înainte de sfintele alegeri? Așteptăm cu nerăbdare interzicerea testelor private, asta va înjumătăți rata de incidență în România. Se poate însă și mai bine, dacă nu mai testăm deloc o să ajungem la zero infectări pe zi chiar la timp să deschidem târgurile de Crăciun! Asta da, Crăciun fericit! Scuze pentru ton, dar nu mai suport să văd acest război împotriva testelor dus până la absurd. O să revin cu un studiu despre nivelul de testare”, a declarat medicul.