Direcţia de Sănătate Publică Iaşi informează cu privire la apariţia a 2 focare Covid-19 în Judetul Iaşi:
- ASOCIAŢIA ABOS CARE ELDERLY HOME – 20 (17 beneficiari şi 3 salariaţi). Beneficiarii au fost izolaţi în centru şi îngrijiţi de cele 3 infirmiere pozitive care se vor izola tot în centru. Beneficiarii negativi au fost mutaţi în altă locaţie.
- CENTRUL DE SERVICII PENTRU INCLUZIUNE SOCIALĂ – 9 (8 beneficiari şi 1 salariat). Beneficiarii au fost izolaţi în centre. Salariatul a fost izolat la domiciliu. Contacţii direcţi ai beneficiarilor au fost izolaţi tot în centru.
De asemenea, Direcţia de Sănătate Publică informează cu privire la actualizarea numărului de persoane confirmate cu noul coronavirus în cadrul a 2 focare Covid-19 din Judeţul Iaşi:
- CENTRUL DE SERVICII SOCIALE ÎN REGIM DE URGENŢĂ IAŞI – la ultima testare s-a mai confirmat un beneficiar. În cazul acestui focar, iniţial au fost confirmaţi pozitiv 10 salariaţi şi 23 beneficiari. Beneficiarul este izolat în centru. S-a efectuat dezinfectia spatiilor centrului.
- INSTITUTUL DE PSIHIATRIE SOCOLA IAŞI – Secţia 2 acuţi – s-au confirmat încă un 2 salariaţi. În cazul acestui focar, iniţial au fost confirmaţi pozitiv 7 salariaţi şi 2 pacienţi.
Salariaţii pozitivi au fost izolaţi la domiciliu sub monitorizarea medicilor de familie. S-a efectuat dezinfecţia etapizată a tuturor spaţiilor.
Situația Covid-19 la nivelul județului Iași
Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, până astăzi, 18 decembrie 2020, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 24895 cazuri cu persoane infectate cu Covid-19 (cu 284 de cazuri în plus faţă de ziua precedentă).
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 6047 au fost externate (cu 35 de persoane externate în plus faţă de ziua precedentă).
În judeţul Iaşi în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 3 decese în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese fiind 414.
Referitor la gradul de ocupare al paturilor (inclusiv paturi ATI) din spitalele suport COVID-19, conform raportărilor, astăzi, 18 decembrie 2020, sunt ocupate 479 de paturi, din care 65 sunt paturi ATI. În ceea ce priveşte gradul de ocupare pentru paturile ATI, din cele 65, 9 sunt ocupate la Spitalul de Boli Infecţioase, 18 la Spitalul Mobil Leţcani, 5 la Spitalul de Pneumologie, 6 la Spitalul Municipal Paşcani, 5 la Spitalul de Recuperare, 6 la Spitalul C.F. Iaşi şi 16 la Spitalul de Neurochirurgie. În momentul de faţă mai sunt libere 2 paturi ATI, un pat la Spitalul de Pneumologie şi un pat la Spitalul C.F. Iaşi.
În spitalele suport COVID-19 mai sunt libere 236 de paturi: 21 de paturi la Spitalul de Boli Infecţioase, 16 la Spitalul Spitalul Mobil Leţcani, 6 paturi la Spitalul de Pneumologie, 36 de paturi la Spitalul Hârlău, 5 paturi la Spitalul de Recuperare, 55 de paturi la Spitalul C.F Iaşi, 10 paturi la Spitalul “Sf. Spiridon”, 17 paturi la Spitalul Militar şi 70 de paturi la Spitalul CF Paşcani.
În ceea ce priveşte Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”, centru suport COVID-19 pentru bolnavii care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, sunt ocupate 3 paturi ATI. În momentul de faţă sunt 12 bolnavi confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus care fac dializă pe staţia de dializă de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” Iaşi.
La Spitalul Clinic de Obstetrica si Ginecologie “Elena Doamna” Iasi, centru suport COVID-19 pentru gravidele care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, nu sunt ocupate cele două paturi ATI.
Conform datelor centralizate la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, astăzi, 18 decembrie 2020, un număr de 4243 de persoane se află în izolare, iar 5153 de persoane sunt carantinate la domiciliu, potrivit stireadeiasi.ro.
Până în prezent, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a emis în total 24865 de decizii pentru persoanele aflate în izolare şi 25197 de decizii pentru persoanele aflate în carantină.


