Sâmbătă, 28.11.2020, Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, Managerul Institutului de Boli Cardiovasculare „Profesor Doctor George I.M. Georgescu” Iași, Grigore Tinică, și Primarul Comunei Miroslava, Dan Niță, au semnat protocolul de colaborare pentru construirea unui nou centru de tratare a bolilor cardiovasculare în județul Iași, la Miroslava.
Documentul reprezintă un angajament al Guvernului României și al administrației ieșene că vor investi în construirea unui nou spital de boli cardiovasculare, cu o valoarea totală de 300 de milioane de euro, care urmează să fie finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și prin fonduri guvernamentale sau prin investiții de la Consiliul Județean Iași.
Proiectul noului Institut Regional de Boli Cardiovasculare Iași are toate avantajele competitive pentru a obține finanțarea prin PNRR, ca urmare a numărului foarte mare de pacienți pe care îi va deservi, 5.5 milioane de pacienți din toate cele 8 județe ale Moldovei, dar și datorită înființării noilor secții speciale în medicina cardiovasculară, care vor fi unice în regiunea de nord-est a țării.
Proiectul a fost votat în prealabil și în ședința ordinară a Consiliului Județean Iași din 25.11.2020, cu unanimitate de voturi.
„Acest protocol de asociere dă posibilitatea Consiliului Județean Iași să fie entitatea care, în asociere cu Primăria Comunei Miroslava și Institutul de Boli Cardiovasculare, să construiască acest institut la Iași și ca toate demersurile, toate cerințele și implementarea proiectului să o facem la nivel județean. Avem toate garanțiile că vom obține prin PNRR, din cele 1.2 miliarde alocate infrastructurii medicale, cel puțin 150 milioane de euro, jumătate din fondurile necesare implementării proiectului, urmând ca cealaltă jumătate să fie alocată fie de către Ministerul Sănătății, fie prin Consiliul Județean Iași”, a declarat Costel Alexe, Președintele Consiliului Județean Iași, potrivit unui comunicat de presă trimis redacției.
„Semnarea protocolului de asociere ne dă o nouă speranță în edificarea unui Institut Regional de Boli Cardiovasculare la Iași, dat fiind fapul că cetățenii acestei zone, aproape o treime din locuitorii României, sunt privați de accesul nelimitat la servicii de înaltă performanță în medicina cardiovasculară. Acest lucru se înțelege aici, la Iași, și s-a înțeles și la București, la Guvernul României.”, a declarat Grigore Tinică, Managerul Institutului de Boli Cardiovasculare „Profesor Doctor George I.M. Georgescu” Iași.