Jandarmeria nu a reuşit să justifice haosul de la sărbătoarea Sfintei Parascheva 2020! Explicaţia oficială a Grupării Mobile de la Bacău

0
383

În fiecare an cu ocazia Pelerinajului de la Iaşi dedicat Sfintei Parascheva, efectivele Jandarmeriei iau măsuri pentru asigurarea climatului de ordine publică și protejarea tuturor participanților, iar astăzi aceste măsuri au avut în vedere contextul pandemic, fiind extrem de important să prevenim răspândirea virusului, care este favorizată în timpul unor aglomerări mari de persoane.

În cursul acestei zile, până la ora 18.00, peste 9.200 de persoane au fost prezente la racla cu Sfintele Moaște, iar la slujbă au fost prezente 500 de persoane, care au avut loc pe scaun, iar în imediata apropiere alte peste 1.100 de persoane.

La acest moment, pelerinii au acces la raclă prin dispozitivul de siguranță, deplasarea efectuându-se în cadrul unui culoar pentru a se putea sta la rând cu respectarea distanței între credincioși. Voluntarii împart măști de protecție persoanelor care intră în culoar, asigurându-se o comunicare constantă cu privire la necesitatea purtării măștii și a respectării distanțării fizice.

În total, începând cu data de 8 octombrie a.c., aproximativ 25.550 de pelerini au fost prezenți la racla cu sfintele moaște.

Apreciem că prin modul cum a fost gestionată situația de către forțele de ordine s-a evitat o escaladare a violenței care ar fi pus într-un con de umbră această mare sărbătoare religioasă creștină.

Toate măsurile luate azi și în zilele premergătoare pelerinajului au avut ca unic scop prevenirea răspândirii virusului.

Mulțumim tuturor pelerinilor care au respectat măsurile de protecție sanitară, dar nu puteam rămâne pasivi față de cei care puneau în pericol siguranța celorlalte persoane prezente.

sursa: bzi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.