După cinci săptămâni, a fost aprobată o nouă listă cu statele pentru care se impune carantina la intrarea în România.
Printre statele cu risc epidemiologic ridicat se numără, de mâine, Franţa, Spania sau Marea Britanie.
Pentru cei care vin în România din statele galbene, carantina este obligatorie timp de 14 zile. Pot ieşi însă din autoizolare după zece zile, dacă s-au testat pentru COVID-19 în a 8a zi de carantină, iar rezultatul e negativ.
Există o excepţie. Nu trebuie să se carantineze cei care stau în România mai puţin de trei zile şi au un test Covid negativ, realizat cu 48 de ore înainte de intrarea în ţară.


