Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a anunțat că pelerinajul la moaștele Sfintei Parascheva va fi prelungit anul acesta, de la 3 la 7 zile. Decizia a fost luată de reprezentanții Bisericii în contextul în care România se numără printre primele 7 state pentru care UE și-a exprimat îngrijorarea cu privire la evoluția pandemiei COVID-19, iar la nivelul întregii țări tot mai multe școli trec în scenariul roșu din cauza creșterii numărului de infectări în rândul elevilor și profesorilor.
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a declarat pentru G4Media.ro că niciun reprezentant al BOR nu a înștiințat instituția cu privire la decizia de a organiza pelerinajul și, mai mult, de a-l prelungi la o săptămână. Procesiunea religioasă de la Iași a devenit cunoscută în întreaga țară și din cauza îmbulzelii din jurul raclei, pe care o ating și sărută în fiecare an circa 200.000 de participanți.
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei susține că a luat decizia de a crește numărul de zile în care pelerinii pot trece pe la racla Sfintei Parascheva tocmai pentru a evita aglomerațiile și că, pe toată durata procesiunii, vor fi amplasate culoare care vor asigura distanțarea socială între pelerini.
”Pentru a se evita o concentrare a închinătorilor de-a lungul a doar câteva zile, racla cu moaştele Cuvioasei va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană şi depusă în baldachinul special amenajat încă din data de 8 octombrie şi va rămâne acolo timp de o săptămână, până pe 15 octombrie. Va exista un culoar de acces către sfintele moaşte care să asigure păstrarea distanţării fizice. După ce vor trece de baldachinul care va adăposti racla cu sfintele moaşte, tot printr-un culoar separat, pelerinii vor fi îndrumaţi către ieşirea din zona Ansamblului Mitropolitan. Vor fi puse la dispoziţia pelerinilor măşti oferite de voluntari la intrarea pe culoarul de acces şi pe parcursul rândului.”, se arată în comunicatul reprezentanţilor Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Preotul Constantin Sturzu, Consilier al Sectorului comunicare şi relaţii publice al Arhiepiscopiei Iaşilor și Purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, a transmis un punct de vedere pentru G4Media: ”Niciodată nu au fost doar trei zile, din pricina afluxului mare de pelerini. De obicei racla cu sfintele moaște era scoasă afară timp de patru, cinci sau chiar șase zile, funcție de cum pica ziua de 14 octombrie de-a lungul săptămânii. Anul trecut, spre exemplu, racla a fost scoasă afară în dimineața zilei de 11 octombrie și reintrodusă în catedrală în seara zilei de 15 octombrie. Deci au fost cinci zile”.
Joi, Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) și-a exprimat îngrijorarea față de evoluția epidemiei de COVID-19 din România și alte șase state membre UE, în care rata de cazuri severe și mortalitatea sunt foarte ridicate. Agenția europeană susține că singura strategie pentru aceste țări este ”să implementeze măsuri stricte de prevenire a transmiterii virusului” și avertizează că, inclusiv în condițiile impunerii de restricții, riscurile pentru populație rămân ridicate. Citește mai multe aici. Conform Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), România are a doua cea mai mare rată a mortalității din UE de pe urma COVID-19, cu 2,7 decese la 100.000 locuitori în ultimele 14 zile. Detalii aici.
Contactat de G4Mediaro, Raed Arafat, secretarul de stat în Ministerul de Interne, a declarat că nu cunoaște detalii despre organizarea pelerinajului și că va discuta cu reprezentanții INSP, pentru a vedea dacă aceștia au fost înștiințați cu privire la desfășurarea evenimentului. Ulterior, Arafat nu a oferit un punct de vedere referitor la pelerinajul moaștelor Sfintei Parascheva până la publicarea materialului.
Adriana Pistol, directoare la Institutul Național de Sănătate Publică, a declarat pentru G4Media.ro că instituția nu a fost înștiințată cu privire la organizarea pelerinajului de la Iași și a transmis că ”toată lumea, indiferent de eveniment, trebuie să respecte regulile în vigoare privind adunările publice și distanțarea socială”.
Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat pentru G4Media.ro că le recomandă celor care decid să participe la pelerinaj să respecte toate regulile pentru prevenirea răspândirii coronavirusului. Totodată, Rafila a mai declarat că este foarte important modul în care reprezentanții BOR vor organiza pelerinajul:
”Decizia este individuală. Important este să se respecte regulile, în primul rând. Dacă e oportun sau nu e oportun asta decide fiecare. Faptul că intervalul de timp a fost dublat este un lucru bun care, în principiu, ar trebui să evite aglomerația. La cum va fi organizat în mod efectiv acolo, nu am de unde să știu. Deci contează foarte mult cum este organizat, astfel încât regulile de distanțare să fie respectate. Cred că se poate face în așa fel încât să se renunțe la chestiunea asta, cred că se poate rezolva (la pupatul și atinsul moaștelor, n.red.)”.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, nu a răspuns apelurilor și mesajelor G4Media.ro până la publicarea materialului.
Conform ordinului din 22 mai 2020, semnat de ministrul de Interne, Marcel Vela, la slujbele religioase organizate în aer liber poate participa un număr nelimitat de persoane, cu condiția respectării distanței de 1,5 m între participanți. În schimb, pentru adunările publice civile numărul maxim de persoane admis la un eveniment în aer liber este de 100 de participanți, cu respectarea aceleiași distanțe. Aceste diferențe sunt cauzate de faptul că autoritățile consideră că slujbele religioase nu sunt adunări publice (art. 8 din Ordinul nr. 875/80/2020).