Poliţia britanică efectuează ample cercetări în încercarea de a-i descoperi pe cei care i-au otrăvirit pe fostul spion rus Serghei Skripal şi fiica acestuia, internaţi în stare „critică, dar stabilă”.
„Este o anchetă foarte minuţioasă, detaliată”, efectuată cu „rapiditate şi profesionalism” de peste 250 de poliţişti din departamentul antiterorist britanic, a declarat şefa Internelor, Amber Rudd, la finalul celei de-a doua reuniuni de urgenţă a comitetului “Cobra”, convocată de guvern în doar 4 zile.
„Angajăm resurse enorme pentru a ne asigura că au tot sprijinul necesar pentru a face acest lucru”, a adăugat ea, conform Europa FM.
Până în prezent, poliţia a identificat peste 240 de martori şi a strâns vreo 200 de elemente de probă, pe lângă o „enormă cantitate” de imagini de pe camerele de supraveghere video.
În urmă cu o săptămână, Serghei Skripal, 66 de ani, şi fiicei sale Iulia, 33 de ani, descoperiţi în stare de inconştienţă zăcând pe o bancă din Salisbury, oraş din sudul Angliei.
O poliţistă care a intervenit după apelul de urgenţă este spitalizată “în stare gravă”, dar poate comunica.
BBC relatează că anchetatorii britanici au descoperit urme ale agentului neurotoxic în restaurantul în care spionul şi fiica sa au mâncat.
Denunţând o „pură propagandă”, Rusia a negat orice implicare în otrăvirea lui Serghei Skripal care fusese condamnat pentru trădarea ţării sale şi sosise în Marea Britanie în 2010 în urma unui schimb de deţinuţi organizat între Moscova, Londra şi Washington.
Premierul britanic Theresa May a promis joi să răspundă în mod „corespunzător” dacă se dovedeşte că un stat este implicat în această afacere.