Reprezentanții Aeroportului Internațional Iași au prezentat masterplanul de dezvoltare a aerogării ieșene.
”Sunt două scenarii care vor fi supuse dezbaterii Consiliului Județean. Primul se referă la partea pe care funcționează acum terminalele aeroportului ieșean, iar al doilea se referă la zona de dincolo de pistă și reprezintă viitoarea posibilă dezvoltare a aeroportului. De costuri vom putea vorbi după stabilirea suprafețelor maxime pe care se va construi, o primă evaluare fiind de 125 de milioane de euro. Ne propunem ca în luna octombrie să supunem plenului Consiliului Județean acest master plan, urmând ca, după aprobare, să fie realizat studiul de fezabilitate. Aeroportul va trebui să ajungă în următorii 15 ani la o capacitate de minim 3,5 milioane de pasageri anual, cu posibilitatea de a extinde până la 5,8 milioane.”, a afirmat Cătălin Bulgariu, directorul Aeroportului Internațional Iași.
”La sfârșitul lunii octombrie vom avea o imagine mai clară a costurilor și a implicațiilor tehice pe care le presupun aceste investiții. Vom analiza două scenarii identice din punct de vedere al capacității de procesare dar diferite din punct de vedere tehnic și al accesibilității. Un aspect foarte important, care trebuie luat în calcul, este acela că pe perioada execuției lucrărilor traficul și procesarea pasagerilor se vor desfășura în condiții specifice.”, a spus Alexandru Barbuceanu, reprezentantul consultantului.


