Ministerul Educaţiei şi Cercetării deschide două linii Telverde, la care elevii, studenții și părinții pot afla informații despre începerea anului şcolar/universitar 2020-2021, iar instituțiile de învățământ vor primi consultanţă în materie de accesare a fondurilor europene.
Linia Telverde 0800.672.031 va fi pusă la dispoziţia elevilor, studenţilor şi părinţilor, în vederea obţinerii de informaţii privind reluarea/desfăşurarea procesului instructiv-educativ, potrivit unui comunicat al Ministerului Educațiie.
A doua linie Telverde, 0800.672.032, va fi destinată reprezentanţilor unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi administraţiei publice locale, cu scopul de a oferi consultanţă în materie de accesare a fondurilor europene prevăzute prin OUG nr. 144/2020.
Ambele linii telefonice, gratuite, vor funcţiona de luni până vineri, în intervalul orar 8.00 – 16.00.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a mai lansat recent şi portalul educatiacontinua.edu.ro, mijloc complementar de informare directă pentru actorii din sistemul naţional de învăţământ: elevi, studenţi, părinţi, cadre didactice, precum şi pentru alte categorii de public.


