Tichete valorice pentru 14.000 de elevi din județul Iași

Date:

Peste 14.000 de elevi vor primi burse în valoare totală de peste de 8,5 milioane lei până la începerea anului şcolar.

Suma acoperă contravaloarea burselor aferente perioadei ianuarie – august 2020.

Elevii vor primi sumele retroactiv, sub formă de tichete valorice, pentru o perioadă de şase luni (în cazul burselor de studiu, care se acordă doar pentru perioada în care se desfăşoară cursuri) sau de opt luni (în cazul burselor de ajutor social, care acoperă şi vacanţa).

Totodată vor fi acordate 797 de burse de merit pentru elevii cu media generală 10 şi 11.043 de burse pentru elevii cu media generală mai mică de 10. La acestea se adaugă 781 de burse de studiu în cuantum de 90 de lei, acordate elevilor cu media generală peste 7, nota 10 la purtare şi venit lunar mediu pe membru de familie pe ultimele trei luni cel mult egal cu salariul minim pe economie. O altă categorie este cea a burselor de ajutor social în cuantum de 85 de lei. Astfel, vor fi acordate 947 de burse sociale (pentru orfani şi copii cu venituri modeste) şi 219 burse medicale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

Descoperă Tramvaiul Iepurilă în ediția aniversară de 10 ani

Compania de Transport Public, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași,...

Concert extraordinar susținut de cei 3 Tenori Ieșeni la Palatul Culturii din Iași

Pe 30 mai, începând cu ora 18:30, cei 3...

Un pas mare pentru proiectul Trenului Metropolitan

Joi, 25 aprilie, a fost prezentat conceptul, traseul și...

Locuri de PARCARE scoase la licitație de către primăria IAȘI

Municipalitatea ieșeană, prin Direcția Exploatare Patrimoniu, va organiza pe...