Virgil Musta: ”Eu consider că este bine ca elevii să revină la școală”

0
166

”Este bine ca elevii să revină la școală (evident cu condiția să nu avem o explozie a pandemiei până atunci sau ulterior), dar pentru că va fi foarte dificil să ținem sub control contaminarea, va trebui să ne concentrăm pe prevenirea formelor grave de boală, atât la copii, cât și la familiile acestora”, a declarat medicul Virgil Musta, coordonatorul Spitalului COVID din Timișoara.

Iată ce a mai spus medicul printr-un mesaj postat pe pagina personală de Facebook!

Din perspectiva educației, sunt evidente beneficiile prezenței la școală, atât pentru legătura umană și profesională dintre profesori și elevi, pentru socializarea dintre copii, pentru copiii care nu au facilități pentru școala online, pentru părinții care nu au cu cine să-i lase acasă și așa mai departe…
Așadar, ținând cont de cele de mai sus și simplificând lucrurile, va trebui să găsim abordarea optimă (perfectă probabil că nu există), prin care să reușim să gestionăm cât mai bine riscurile descrise, să colaborăm cât mai strâns toți cei implicați (oficialități, medici, părinți, profesori, copii) astfel încât să fie tot timpul clar pentru toți acest raport riscuri/beneficii pentru ca asumarea măsurilor decise să fie astfel în cunoștință de cauză.
Concret, eu consider că este bine ca elevii să revină la școală (evident cu condiția să nu avem o explozie a pandemiei până atunci sau ulterior), dar pentru că va fi foarte dificil să ținem sub control contaminarea, va trebui să ne concentrăm pe prevenirea formelor grave de boală, atât la copii, cât și la familiile acestora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.