Descinderi la firme din Suceava care eliberau ITP-uri false la TIR-uri care merg prin toată Europa

0
199

Oamenii legii au descins vineri, 7 august, la locuinţele unor persoane fizice şi în sediile unor firme din comunele limitrofe municipiului Suceava.

Polițiștii au indicii temeinice că societăţile comerciale vizate au eliberat documente care atestă că mai multe TIR-uri, care n-au intrat de ani de zile în ţară, au trecut cu bine de inspecţia tehnică periodică, scrie „Adevărul”.

La acţiunea în forţă au participat poliţişti de la Biroul Rutier Suceava, jandarmi şi luptători de la Serviciul de Acţiuni Speciale.

Au fost făcute verificări în locuinţele unor persoane fizice şi în sediile unor firme suspectate că au făcut în fals inspecţia tehnică perioadică (ITP) a unor tiruri. Maşinile respective nici n-au fi circulat prin ţară, fiind folosite doar pentru transportul internaţional.

Potrivit monitorulsv.ro,  poliţiştii au ridicat documente şi de la firmele beneficiare ale acestor servicii, pentru a se putea face verificări încrucişate.

De principiu, se poate descoperi uşor dacă un vehicul se afla în cursă în afara României în ziua în care trebuia să fie la ITP. În dosar se fac cercetări pentru infracţiunile de „nerespectarea atribuţiilor privind verificarea tehnică ori efectuarea reparaţiilor”, fals intelectual şi uz de fals.”, transmit jurnaliştii din presa locală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.