Trei tineri din județul Botoșani au spart trei magazine din comuna Fântânele, județul Iași. Ei și-au acoperit fețele cu măști și au deconectat sistemele de supraveghere video, dar și alarmele magazinelor.
Imediat după, au fugit.
Au fost prinși când ajunseseră pe raza județului Timiș. Prejudiciul a fost recuperat parțial.
Polițiștii Poliției Orașului Hârlău și Secției nr. 9 Poliție Rurală Hârlău au identificat trei tineri, din județul Botoșani, bănuiți de comiterea a trei infracțiuni de furt calificat, aceștia fiind depistați pe raza județului Timiș.
Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că în noaptea de 5 spre 6 iulie, cei trei tineri s-ar fi deplasat cu un autoturism pe raza comunei Fântânele, iar având feţele acoperite cu măşti, ar fi deconectat sistemele de supraveghere video şi alarmare de la trei magazine din comună, ar fi pătruns prin efracţie în interiorul acestora și ar fi sustras bani și bunuri (telefoane mobile, cartele telefonice reîncărcabile, țigări, produse alimentare), cauzând un prejudiciu total de aproximativ 11.500 de lei.
Prejudiciul a fost recuperat parțial.
În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 7 iulie, cei trei tineri bănuiți de comiterea faptelor au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, fiind introduși în Arestul I.P.J. Iași.
La data de 8 iulie, aceștia vor fi prezentați, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău.
Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Iași, Serviciului de Acțiuni Speciale Iași, I.P.J. Botoșani și I.P.J. Timiș.
Cercetările continuă.