Noile date despre accelerarea extinderii Cosmosului calculate de oamenii de ştiinţă cu ajutorul telescopului spaţial Hubble: acum fizica se schimbă
Există ceva neaşteptat în univers care acţionează într-un mod misterios. „Colectăm semnale dintr-o lume despre care nu ştim nimic”, spune Stefano Casertano de la Space Telescope Science Institute din Baltimore, Statele Unite ale Americii, „dar rezultatul obţinut cu telescopul Hubble confirmă existenţa unei noi fizici”.
NASA a lansat o declaraţie anticipând descoperirea care va fi publicată în The Astrophysical Journal. Un grup de cercetători, condus de laureatul Premiului Nobel Adam Riess, a fost în măsură să stabilească faptul că galaxiile se deplasează cu o viteză mai mare decât cea prevăzută în trecut, adică cu 73 de kilometri pe secundă fiecare megaparsec (ceea ce corespunde cu 3,3 milioane de ani lumină). „Până în prezent măsurătorile erau incerte şi diferite”, notează Casertano, „iar cu satelitul european Planck apăruse o valoare mai mică, de 67 kilometri pe secundă. Dar am verificat toate posibilităţile şi credem că această nouă măsurătoare este corectă”.
Universul se extinde într-un ritm accelerat
În 1998, Adam Riess, studiind numeroase explozii ale unor stele numite supernove, a descoperit că universul se extinde, având o viteză de accelerare permanentă. Pentru această descoperire Academia de Ştiinţe a Suediei, în 2011, i-a acordat Premiul Nobel pentru Fizică. De atunci el şi-a aprofundat cercetarea, luând ca referinţă alte tipuri de stele, cefeidele, faimoase deoarece sunt considerate „faruri” stabile ale cosmosului.
Caserta a analizat în ultimii şase ani, împreună cu Riess, în Space Telescope Science Institute din Baltimore, opt cefeide de zece ori mai îndepărtate decât cele luate în considerare în cercetarea anterioară, iar cercetările i-au confirmat teoria. „Acum, scenariul se schimbă”, menţionează astrofizicianul italian. „Nu ştim ce cauzează accelerarea şi avansăm doar ipoteze”.
Materia întunecată sau neutrino steril?
Oamenii de ştiinţă se întreabă: cauza se află în materia întunecată, a cărei natură este ignorată atunci când interacţionează cu materia vizibilă din care este format universul? Sau totul vine din existenţa unor noi particule numite „neutrini sterili” capabile să călătorească aproape cu viteza luminii? „Desigur”, adaugă Casertano, „ne confruntăm cu ceva nou, şi totul trebuie descifrat pentru a înţelege evoluţia universului”.
Telescopul Hubble
Între timp, tot vechiul telescop Hubble – lansat cu aproape treizeci de ani în urmă – este cel care deschide o nouă fereastră spre cunoaşterea cosmosului, după ce a ajutat să-i stabilească vârsta de 13,8 miliarde de ani. Telescopul poartă numele astronomului, campion de box, Edwin Hubble, care în anii 1930 a descoperit că galaxiile se îndepărtează, şi deci universul se extinde. Descoperirea actuală merge mai departe şi stabileşte că universul se extinde accelerat, chiar mai mult decât era prevăzut. Savantul observă „că, probabil, trebuie să schimbăm modelul cosmologic folosit până acum pentru a explica ce se întâmplă în ceruri şi la care Albert Einstein a contribuit şi el cu constanta sa cosmologică”.
Sursa: Epoch Times