Petiție pentru asigurarea pazei în zona barajului Pârcovaci

0
148

După moartea celor trei fetițe în barajul Pârcovaci, a fost inițiată o petiție prin care oamenii locului cer autorităților asigurarea pazei în zonă.

„În acest lac de acumulare și-au pierdut viața multe persoane mature dar și minore. Iar cel mai recent caz este al celor trei fetițe Ioana Petruța și Sânziana în vârstă de 6 7 și 10 ani cele trei fetițe și au pierdut viața sâmbătă în jurul orei 14:30 în barajul de la Pârcovaci susțin această petiție pentru a preveni accidentele de acest fel”, se arată în textul petiției, semnată până acum de aproape 400 de oameni.

Oamenii sunt revoltați. Reamintim că sâmbătă, trei fetițe de 6, 7 și 10 ani au au murit înecate în lacul de acumulare Pârcovaci. Ele nu ar fi vrut să se scalde, așa cum s-a crezut inițial, ci una a alunecat în apă, iar celelalte două au încercat să o scoată. Din păcate, s-au tras una pe alta.

„Luaţi mai în serios acest baraj. Nu se poate lăsa fără supraveghere. În fiecare an se întâmplă nenorociri, familii distruse. Câtă nepăsare din partea unora care au putere să facă ceva şi nu fac nimic. Trebuie să se întâmple nenorociri ca să vă treziţi la realitate”, este mesajul de revoltă al unei tinere din Hârlău.

Citește și Trei fetițe găsite fără viață în barajul Pârcovaci/ Slujbă de pomenire pentru cele 3 fete care au sfârșit înecate în lacul Pârcovaci

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.