Prezentarea bilanţului DNA, din care a reieşit că instituţia a performat, l-a nemulţumit pe senatorul PSD Şerban Nicolae, acesta lansându-se în sarcasme la adresa procurorilor anticorupţie.
Senatorul PSD Şerban Nicolae, politician cunoscut pentru „aversiunea” sa faţă de „spectacolul” cătuşelor, cataloghează drept „o mare mizerie” bilanţul DNA prezentat miercuri de Laura Codruţa Kovesi şi-i acuză pe procurori că „îşi desfăşoară activitatea potrivit unor protocoale secrete, sub autoritatea unor ambasade”.
„Nu cred că am văzut vreodată o mizerie mai mare, la nivel de demnitate de stat, ca aşa-zisul bilanţ al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
L.E.
La revizuirea Constituţiei vom fi nevoiţi să introducem următorul text:
„Procurorii anticorupţie îşi desfăşoară activitatea potrivit unor protocoale secrete, sub autoritatea unor ambasade. La bilanţul DNA vor fi citaţi, cu mandat de aducere, preşedintele României, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şeful secţiei pentru procurori din CSM şi procurorul general.” S-ar putea să nu fie glumă”, scrie Şerban Nicolae pe pagina sa de Facebook.
Reamintim că astăzi procurorul şef DNA a prezentat bilanţul pe anul trecut al instituţiei pe care o conduce. În deschiderea discursului său, Kovesi a apreciat că 2017 a fost un an dificil în lupta împotriva corupţiei, un an complicat de-a lungul căruia însuşi demersul de a lupta împotriva corupţiei a fost pus sub semnul întrebării. Şefa DNA a prezentat cifre concrete din care reiese că DNA a performat, dar încă este loc de îmbunatăţire.
La rândul său, prezent la bilanţ, şeful statului a opinat că în timp ce DNA – ca parte a Ministerului Public – şi Justiţia, în ansamblul său, asigură mecanismele necesare pentru a vindeca România de corupţie, pe de altă parte „asistăm în ultima perioadă la manifestări virulente ale disperării şi la încercări de manipulare cu scopul de a decredibiliza DNA, activitatea DNA şi cu încercarea clară de a subordona justiţia politicului.”
Sursa: Epoch Times