Femeie dispărută, găsită înecată în râul Siret

0
200

Marți, 16 iunie, în jurul orei 12.30, pompierii romașcani au fost solicitați să intervină pentru degajarea unei persoane din râul Siret, în comuna Gâdinți.

La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Roman cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o barcă și o ambulanță SMURD. Militarii au scos din apele râului Siret o femeie, ce nu prezenta semne vitale.”, a precizat sublocotenent Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Conform IPJ Neamț, sesizarea a fost făcută în jurul orelor prânzului, de către un bărbat care trecea pe malul apei, acesta alertându-i pe polițiștii Secției de Poliție Rurală Sagna, cărora le-a spus că a zărit în apele râului trupul femeii. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, fiind solicitat apoi sprijinul ISU Neamț, în vederea extragerii corpului din apă.

În urma verificărilor efectuate, a fost stabilită identitatea persoanei decedate, în persoana unei femei în vârstă de 56 de ani, domiciliată în comuna Butea, din județul Iași. În urma primei examinări sumare a suprafeței exterioare a corpului nu au fost identificate urme de violență. Trupul neînsuflețit a a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, fiind considerată o moarte suspectă.”, a precizat agent de poliție Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Din informațiile polițiștilor, femeia din comuna Butea fusese dată dispărută din data de 13 iunie, sesizare făcută la dispeceratul Poliției municipiului Pașcani, cu privire la faptul că o femeie s-ar fi aruncat în râul Siret. La momentul respectiv, în zonă s-au efectuat căutări pe porțiunea respectivă din râul Siret, însă trupul femeii a fost descoperit abia marți, în zona comunei Gâdinți din Neamț.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.