Dată fiind încetarea stării de urgență și intrarea în starea de alertă, decretată în vederea combaterii pandemiei COVID-19, primarul Mihai Chirica a dispus ca începând de astăzi, 15 mai, cimitirele administrate de SC Servicii Publice SA să fie redeschise în scopuri religioase sau pentru întreținerea mormintelor.
Accesul în cimitire este permis intervalul orar 8.00 – 18.00, în următoarele condiții:
- Grupurile care intră în cimitir pot să fie formate din cel mult trei persoane.
- La intrarea în cimitir, fiecare cetățean va primi un bon datat pe care se va înscrie amplasamentul la care acesta se deplasează în scopul îngrijirii mormântului, activităților peisagistice ori al practicilor religioase.
- Pentru a respecta distanța socială conform normelor în vigoare și recomandărilor specialiștilor, accesul în fiecare parcelă este admis în număr limitat, de cel mult 50% din numărul locurilor de înhumare din fiecare parcelă.
- În capelele cimitirelor, pentru îndeplinirea ritualurilor religioase, cetățenii pot intra gradual astfel încât în interior să nu existe decât cel mult trei persoane, care vor purta în mod obligatoriu mască de protecție sanitară.
- La punctele de alimentare cu apă și de colectare a deșeurilor se va menține distanța de doi metri între cetățeni.