Conform Ordonanței Militare nr. 10, circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinței, este permisă în intervalele orare 07.00 – 11.00 și 19.00 – 22.00, strict pentru următoarele motive:
deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, inclusiv deplasarea pentru achiziția de autovehicule, piese de schimb pentru autovehicule și servicii de reparații auto;
deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea unui minor, asistența altor persoane vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, ori în cazul decesului unui membru de familie;
deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități fizice colective), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice.
De asemenea, indiferent de intervalul orar, circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinței/gospodăriei, este permisă strict pentru următoarele motive:
deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi, precum și în vederea desfășurării activităților de pescuit comercial și acvacultură, dar și circulația apicultorilor spre/dinspre locația stupinei sau pentru deplasarea stupinei.
deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, inclusiv tratamentele oncologice planificate, dializă etc., folosind mijloacele de transport în comun, mijloacele proprii de deplasare sau ale familiei/susținătorilor sau, după caz, mijloacele de transport sanitar special destinat;
deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse
agroalimentare.