ULTIMA ORĂ! Acordul BOR-MAI a fost modificat!

0
255

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat în această seară modificarea acordului încheiat între Biserica Ortodoxă Română şi MAI privind sărbătorile pascale.

Conform Ministrului de Interne, Lumina Sfântă va fi distribuită la cerere credincioșilor, dar nu de către polițiști, ci de către preoți, care vor purta mănuși și măști, necesare protecției.

În această seară am avut o noua discuție cu patriarhul BOR și am ajuns la un nou acord.

Având în vedere estimările recente ale specialiștilor despre extinderea pandemiei în următoarele 2 săptămâni, acordul din 14 aprilie se modifică:

1. Slujbele din noaptea de înviere se vor oficia cu respectarea ordonanțelor militare, fără participarea credincioșilor în incinta, curtea bisericilor;

2. Pâinea sfințită numită „Paște” va fi distribuită la domiciliul credincioșilor de către personalul clerical și voluntari, vineri și sâmbătă, între orele 8-17, și duminică între orele 6-12, la solicitarea credincioșilor;

3. Sfânta Lumină va fi distribuită în parohii de personalul clerical și maximum 5 voluntari, sâmbătă. Personalul clerical și maxim cinci voluntari echipați vor distribui lumina și paștile respectând Ordonanțele Militare, având asupra lor actele și un ecuson;

4. Credincioșii vor primi „Paștele” sau Sfânta Lumină fără a ieși în stradă. În cazul blocurilor, va exista un reprezentant desemnat;

5. În spitalele fără preot, cadrele MAI vor distribui Sfânta Lumină.

Structurile coordonate de MAI vor asigura ordinea publică pe toată durata activității.„, a declarat în urmă cu doar câteva minute, Ministrul Marcel Vela.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.