Marți sau miercuri va fi emisă o nouă ordonanță militară, prin care se vor face anumite clarificări cu privire la sărbătorile pascale.
„Astăzi sau mâine (marți sau miercuri – n.red.), dar nu noi restricţii. Noi excepţii. Să privim jumătatea plină a paharului. O să clarificăm şi acest lucru (nemulţumirile oamenilor că nu se pot duce la cimitire- n. red.)”, a anunţat în marți dimineaţă ministrul de Interne.
”Cu părere de rău că toţi, suntem afectaţi în acest moment şi în preajma acestor sărbători. E de preferat să suferim puţin acum, ca să avem începând de anul viitor şi sănătate şi pe cei dragi alături de noi şi să sărbătorim paştele sănătoşi şi optimist legat de viitorul naţiunii române”, a mai spus ministrul.