Postul Pastelui se incheie cu Saptamana Mare, a patimilor lui Hristos. In Saptamana Mare se face curatenie generala in gospodarii. Curtile sunt maturate, surile sunt curatate de gunoaie, gardurile sunt reparate, santurile sunt curatate de namol si adancite. Casele trebuie sa straluceasca de curatenie pentru ca ele „te blestema daca Pastile le prind necuratate”.
In lunea Saptamanii Mari se scoate totul la aerisit, se lipesc si se varuiesc casele iar mobilierul este spalat si reparat.
Pana miercuri, inclusiv, sunt permise muncile in camp. Dupa aceasta zi barbatii trebaluiesc pe langa casa, ajutandu-si nevestele la treburile gospodaresti.
In Joia Mare, data limita slujbelor speciale dedicate mortilor, fiecare familie duce la biserica colaci, prescuri, vin, miere de albine si fructe pentru a fi sfintite si impartite, apoi, de sufletul mortilor, parte preotului, parte satenilor aflati la biserica, in cimitir sau pe la casele lor.
Pana la Joia Mare, femeile se straduiau sa termine torsul de frica Joimaritei care, in imaginarul popular era o femeie cu o infatisare fioroasa ce pedepsea aspru lenea nevestelor sau a fetelor de maritat. Uneltele de tortura ale Joimaritei erau caldura, oala cu jaratec, vatraiul sau carligul pentru foc. Aceasta fiinta mitologica folosea mijloace cumplite de tortura: ardea degetele si mainile fetelor si femeilor lenese, le parlea parul si unghiile si incendia fuioarele de canepa gasite netoarse. De multe ori nici flacaii lenesi, cei care nu terminau de reparat gardurile sau nu ingrijeau bine animalele pe timpul iernii, nu erau iertati de aceste pedepse. De fapt, Joimarita era, la origini, o zeitate a mortii care supraveghea focurile din Joia Mare si care, treptat, a devenit un personaj justitiar ce pedepsea lenea si nemunca.
Conform traditiei, in noaptea ce premerge Joia Mare sau in dimineata acestei zile se deschid mormintele si sufletele mortilor se intorc la casele lor. Pentru intampinarea lor se aprindeau focuri prin curti, in fata casei sau in cimitire, crezandu-se ca, astfel, ei aveau posibilitatea sa se incalzeasca. Focurile de Joi-Mari erau ruguri funerare aprinse pentru fiecare mort in parte sau pentru toti mortii din familie si reprezentau o replica precrestina la inhumarea crestina din Vinerea Mare.
Aceste focuri se deosebesc de focurile ritualice de peste an – focurile de Mucenici, de Lasatul Secului, de San – George sau de Sanziene. Ele se faceau din plante considerate a avea virtuti magice ( alun, boz, tei) ce erau adunate de catre copii sau de catre tinerele necasatorite. Focurile se inconjurau cu tamaie si agheasma, in jurul lor se asezau scaune „pentru mortii ce urmau sa soseasca” si se dadea de pomana copiilor, vecinilor si rudelor. Obiceiul se mai pastreaza in unele sate din zona montana a Bucovinei (Moldovita, Paltin, Argel, Vama, Brodina de Sus etc), purtand denumirea de „incalzitul mosului” dar, de cele mai multe ori, semnificatiile sale nu mai sunt cunoscute, el avand mai ales caracter de divertisment.
Joia Mare este ziua in care, de regula, se prepara cele mai importante copturi pascale: pasca,cozonacii cu mac si nuca si babele coapte in forme speciale de ceramica. Pasca cea mai importanta coptura rituala a Pastelui, se face din faina de grau de cea mai buna calitate, cernuta prin sita deasa, si are, cel mai adesea, forma rotunda. Aluatul dospit se pune in tavi speciale pentru pasca, dupa care, de jur imprejur, se aseaza aluatul impletit din doua sau trei sucituri si se lasa totul la crescut.
In mijlocul tavii se aseaza, apoi, branza de vaca, pregatita cu zahar, oua, mirodenii si stafide. Peste branza se face o cruce, din acelasi aluat impletit, impodobita cu ornamente in forma de floare. Se unge totul cu ou si se coace in cuptorul incalzit. Alta data, cojile oualor folosite la pasca nu se aruncau si nici nu se ardeau. Ele se strangeau cu multa grija intr-un vas special si se aruncau in Sambata Pastelui pe o apa curgatoare crezandu-se ca, astfel, gainile si puii aveau sa fie paziti de uliu peste vara. Se mai credea ca, in felul acesta, se dadea de stire Blajinilor – popor mitic care traia sub pamant – ca se apropie cea mai mare sarbatoare a crestinilor.
Ultima vineri din Postul Mare este numita in Bucovina Vinerea Pastilor, Vinerea Patimilor, Vinerea Neagra, Vinerea Seaca sau Vinerea Mare. Conform traditiei crestine, este, ziua in care Iisus a fost rastignit si a murit pe cruce pentru rascumpararea neamului omenesc de sub jugul pactului stramosesc. Din aceasta cauza Vinerea Mare este zi de post negru.
In Vinerea Mare este interzis a se face copturi. Exista credinta ca daca cineva se incumeta a coace in aceasta zi face mare pacat iar coptura nu este mancata nici macar de pesti.
In Vinerea Mare, dimineata, inainte de rasaritul soarelui, oamenii alergau desculti prin roua sau se scaldau tainic in ape curgatoare crezand ca, in felul acesta, vor fi sanatosi pe tot parcursul anului. Seara, insa, intreaga suflare a satului bucovinean mergea la biserica pentru a participa la slujba de scoatere a aerului si pentru a trece pe sub acesta. in scopuri terapeutice.
Sambata Mare este ultima zi de pregatire a Pastilor, cand femeile trebuie sa pregateasca marea majoritate a mancarilor, sa deretice prin incaperi si sa faca ultimele retusuri la hainele noi pe care urmau sa le imbrace in zilele de Pasti. De obicei, in Sambata Mare are loc si sacrificiul mielului, din carnea caruia se pregatesc mancari traditionale: drobul, numit in Bucovina cighir, friptura si borsul de miel.
Spre deosebire de Craciun, pentru Pasti nu se pregatesc prea multe feluri de mancare, de unde si zicerea: „Craciunul este satul iar Pastele este fudul”. Principala grija a oamenilor, inaintea Pastilor, este aceea de a-si primeni hainele, fiecare gospodina trebuind sa aiba o camasa noua, cusuta in mod special, iar barbatii macar o palarie noua.
Sambata seara fiecare gospodina isi pregateste cu grija cosul ce urmeaza a fi dus la biserica, pentru sfintire.
In el asterne un stergar curat si aseaza o lumanare alba, apoi oua rosii, pasca, cozonac,oua incondeiate, o bucata de slanina, muschi de porc, sunca special preparata, zahar, faina, salata de hrean cu sfecla rosie fiarta, sare, cativa catei de usturoi, o ramura de busuioc, un fir-doua de breaban (numit brebanoc sau barbanoc), carnati, un miel din aluat copt intr-o forma speciala etc.
Totul se acopera cu cel mai frumos stergar pe care il are gospodina, semn de pretuire a sarbatorii pascale dar si de mandrie personala.
