Iohannis s-a adresat din nou naţiunii: „Evitaţi orice contact fizic. Nu vă îmbrăţișaţi, staţi la distanţă unii de alţii”

0
184

Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, a făcut un apel către români să respecte normele emise de autorități privind îngrădirea răspândirii noului coronavirus, să evite întâlnirile, să stea la distanță unii de alții și să evite contactul fizic.

Șeful statului spune că România se aproprie să înregistreze 2000 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus, context în care a avut un apel către români.

„Dragi români, este foarte mult și trebuie împreună să ne străduim mai mult, mai bine, ca să îngrădim răspândirea virusului. Este nevoie să respectăm mai bine și mai mult indicațiile autorităților. Nu uitați, nu vă întâlniți cu alte persoane, iar dacă este obligatoriu să vă întâlniți evitați orice contact fizic. Nu vă dați mâna, nu vă îmbrățișați, stați la distanță unii de alții.

Trebuie să reușim împreună să îngrădim răspândirea acestui virus. Trebuie să reușim împreună mai ales pentru categoriile cele mai vulnerabile, iar cei mai vulnerabile sunt persoanele peste 65 de ani. Autoritățile și-au făcut treaba. Există norme în vigoare. Acum depinde de noi toți să le respectăm”, a declarat Klaus Iohannis.

Preşedintele Klasu Iohannis i-a convocat luni la Cotrocenit pe premierul Ludovic Orban şi pe miniştrii Finanţelor, Economiei, Apărării, Fondurilor Europene şi pe cel al Transporturilor într-o şedinţă de evaluare a măsurilor de gestionare a epidemiei de coronavirus.

La discuţiile cu şeful statului au participat prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Finanţelor Publice, Vasile Cîţu, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, şi ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode.

Şedinţa a avut loc în contextul în care numărul cazurilor de îmbolnăvire cu coronavirus se apropie de 2.000, condiţii în care trebuie activat scenariul 4 de abordare a situaţiei create de pandemia de coronavirus.

De asemenea, la ora 17:00, este programată şedinţa de Guvern.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.