Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) – criticată în trecut din cauză că a reacţionat în mod exagerat sau a fost prea laxistă în timpul marilor epidemii – îşi joacă, oare, viitorul în bătălia împotriva noului coronavirus? în contextul în care este acuzată de faptul că a întârziat să dea alerta, relatează AFP.
Înfiinţată în 1948, OMS, una dintre cele mai puternice agenţii ONU, cu peste 7.000 de angajaţi în lume, recomandă – cu întreaga sa expertiză -, însă rămâne tributară voinţei statelor. Acest lucru nu o împiedică, însă, să fie criticată cu regularitate.
După gripa H1N1 din 2009, care a fost mai puţin ucigaşă decât se credea, ea a fost acuzată că a reacţionat exagerat, sub presiunea laboratoarelor farmaceutice, să declare pandemia, ceea ce a condus la o producţie masivă de medicamente.
I s-a reporşat apoi, în timpul teribilei epidemii de Ebola, în Africa de Vest (2013), faptul că nu a înţeles amploarea crizei încă de la început. În urma unei reforme, mai târziu, Agenţia ONU poate răspunde mai rapid şi mai eficient epidemiilor, aşa cum o face în prezent în RDC, care se confruntă din 2018 cu o epidemie de Ebola.
Apariţia noului coronavirus la sfârşitul lui decembrie în China a făcut să reapară critici, relatează news.ro.
La fel ca în 2013, dar într-o mai mică măsură, OMS este arătată cu degetul din cauză că a lansat alerta prea târziu, a întârziat să trimită experţi la faţa locului, a tergiversat înainte să stabilească situaţia de pandemie şi a eşuat să armonizeze riposta internaţională.
În faţa ”vacarmului” covid-19, ”există un şef de orchstră?”, întreabă Antoine Flahault, directorul Institutului de Sănătate Globală de la Universitatea din Geneva, în revista medicală The Lancet.
În contextul unui consens internaţional cu privire la închiderea şcolilor, magazinelor şi altor activităţi şi asupra plasării în carantină a unor oraşe sau regiuni întregi, OMS nu spune însă când anume trebuie să intre aceste măsuri în vigoare în fiecare ţară şi nici în ce ordine.
”OMS rămâne uimitor de tăcută (…) cu privire la toate aceste chestiuni pragmatice”, observă Flahault.
