Basarabean depistat cu o carte de identitate românească falsă asupra sa, la controlul de frontieră

0
152

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit, asupra unui bărbat, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, ce s-a dovedit a fi falsă.

 

La sfârşitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, ca pasager într-un microbuz, cetățeanul din R. Moldova Vadim C., în vârsta de 20 de ani.

În baza unei analize de risc pe linia migrației ilegale, poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei, în urma căruia a fost descoperită, ascunsă și nedeclarată, asupra tânărului, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, lucrătorii noştri au stabilit că documentul în cauză este fals.

Cu privire la cele constatate, persoana în cauză a declarat că în cursul verii trecute, când se afla în Franţa la muncă, i-au fost solicitate documente româneşti pentru a fi înregistrat ca muncitor la acea firmă. Astfel, a luat legătura cu o persoană ale cărei date de identitate nu le cunoaşte, care i-a promis că, în schimbul sumei de 120 euro, îi va face rost de o carte de identitate românească.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  fals material în înscrisuri oficiale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.