Toate şcolile în care sunt raportate cazuri de infecţii cu coronavirus vor fi închise. De asemenea, evenimentele cu un număr mai mare de 1.000 de participanți, precum meciurile de fotbal, vor fi interzise începând de duminică pentru a limita răspândirea cazurilor de coronavirus, au anunțat autoritățile.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Arafat și secretarul de stat în Ministerul Sănătății Horațiu Moldovan au susținut astăzi declarații de presă referitoare la gestionarea situației privind noul coronavirus, scrie hotnews.ro.
Sâmbătă au fost confirmate în România 4 noi cazuri de coronavirus, fiind vorba despre două fete de 15 și 16 ani din Timișoara și din Hunedoara și despre doi bărbați de 49 de ani și de 72 de ani din București și din Galați care s-au întors din Italia.
Conform informațiilor transmise sâmbătă de Grupul de comunicare strategică, sunt în carantină 16 persoane, pentru alte 12.977 de persoane fiind dispusă măsura autoizolării la domiciliu. Au fost prelevate și analizate 809 probe de la persoanele care au sosit în România din zone afectate de infecția cu COVID-19 (coronavirus) ori persoane care au intrat în contact cu pacienți confirmați cu acest virus. Dintre acestea, 798 au ieșit cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu virusul.


