Cu ocazia venirii primăverii, Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași și Colegiul Național ”Mihail Sadoveanu” Pașcani vor organiza duminică, 01 martie 2020, ora 11.00 acțiunea intitulată ”Mărțișor în siguranță”.
Manifestarea se adresează copiilor și cuprinde mai multe momente artistice, exerciții demonstrative, prezentarea tehnicii, expunerea unor informații cu caracter preventiv și punctarea unor recomandări ale Jandarmeriei privind evitarea victimizării și implicării în materializarea unor fapte antisociale.
Evenimentul se va desfășura în sala de sport a Colegiului Național ”Mihail Sadoveanu” Pașcani și este derulat în parteneriat cu: Liceul Tehnologic ”Mihai Busuioc” Pașcani, Școala Generală Bălțați, Școala Gimnazială Specială Pașcani, Clubul ”Long-ho” Pașcani, Clubul Copiilor Pașcani, Crucea Roșie și Fundația ”Șansa”.