14 candidați pentru conducerea Aeroportului Internațional Iași

0
545

14 candidaţi și-au manifestat până ieri, interesul de a participa la concursul de selecţie a celor patru directori care vor conduce Aeroportul Iaşi în următorii patru ani. Este vorba de posturile de director general, director de operaţiuni aeroportuare, director economic şi director tehnic.

 

Anunţul pentru concursul privind funcțiile de conducere a fost publicat pe 16 ianuarie, iar documentaţia de concurs publicată pe site-ul Aeroportului prevede 30 de zile pentru aplicare. Termenul maximal de înscriere a candidaturilor este 16 februarie:

„Pentru postul de director general, printre condiţiile obligatorii se număra cele privind studiile universitare finalizate, respectiv studii superioare cu diploma de licenţă sau echivalentă; experienţă profesională generală, de cel puţin zece ani, în domeniul studiilor superioare; experienţă de minim cinci ani în funcţii de conducere/administrare a unei/unor regii autonome sau a altor entităţi din sectorul public sau privat; cunoaşterea limbii române: scris, citit, vorbit; făra înscrisuri în cazierul fiscal; fără înscrisuri în cazierul judiciar; stare de sănătate corespunzătoare postului, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberată de către medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate. Constituie avantaj experienţa în domeniul aeroportuar. Se cer şi cunostinţe de operare pe calculator în programe specifice şi cunoaşterea limbii engleze: scris, citit, vorbit – nivel mediu”, se arată în anunţul de concurs.

Consilierii județeni liberali au contestat criteriile de selecţie şi au solicitat suspendarea concursurilor până la refacerea unor criterii care privesc condițiile generale impuse candidaților înscriși în competiție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.