Andreea Antonescu ar putea rămâne fără fetiţă: Fostul soţ ŞOCAT de faptul că artista e numai beată

0
281

E îndrăgostită și se comportă ca o adolescentă, nu ca o mamă responsabilă – este concluzia trasă de fostul soț al Andreei Antonescu, care vrea să ceară custodia fiicei lor.

Totul după ce vedeta a sunat ieri la 112 și a reclamat că este răpită de iubitul ei, Ștefan Manolache, fiul unui cunoscut om de afaceri.

Andreea Antonescu ar fi fost sub influența alcoolului, iar situația nu este una singulară. Artista a mers de mai multe ori la Iași, acolo unde locuiește iubitul ei, chiar dacă în timpul săptămânii ar trebui să fie în București, acolo unde fiica ei merge la școală.

Andreea Antonescu a sunat la 112 la puțin timp după miezul nopții și a spus că este în Iași, la locuința iubitului ei, că s-a certat cu acesta și că nu o lasă să iasă din casă, informează newsmaker.ro.

Artista nu a precizat adresa exactă, iar polițiștii au fost nevoiți să apeleze la STS pentru a localiza apelul.

Când au ajuns la adresă, un imobil din centrul orașului, cântăreața le-a spus polițiștilor că nu-și amintește să fi sunat la numărul de urgență și că nu are nicio problemă cu iubitul.

Polițiștii au verificat telefoanele celor doi și au constatat că apelul a fost făcut de pe telefonul bărbatului.

În cele din urmă, Andreea Antonescu a fost amendată cu 4.000 de lei pentru apel fals la numărul de urgență.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.