Săptămâna viitoare aduce temperaturi de luna aprilie. Vremea va continua să se încălzească, devenind deosebit de caldă pentru această dată în toate regiunile.
Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), vineri, 14 februarie, vremea va fi caldă, mai ales în sud-estul ţării, unde cerul va fi variabil în prima parte a intervalului.
În restul teritoriului, înnorările se vor accentua treptat şi temporar se vor semnala precipitaţii slabe, mixte la munte şi mai ales ploi în rest, ziua pe arii extinse în vest şi sud-vest, iar spre seară şi noaptea, local, în celelalte regiuni. Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu unele intensificări în zona montană înaltă, iar în prima parte a intervalului local şi în sud-est. Izolat, mai ales la munte, vor fi condiţii de polei, iar noaptea în zonele joase, de ceaţă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 grade în Maramureş şi 12 grade în Dobrogea şi Muntenia, iar cele minime se vor situa între -3 şi 6 grade, scrie adevarul.ro.
Sâmbătă vom avea parte tot de zi frumoasă. Vremea va fi caldă, îndeosebi în jumătatea de sud a ţării. Cerul va fi temporar noros şi doar cu totul izolat, mai ales în prima parte a zilei, în sud-est vor mai fi posibile ploi slabe, iar la munte fulguieli. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări ziua la munte şi în est şi sud-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 12 grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa între -8 şi 3 grade. Şi în Capitală, temperatura maximă va fi de 10…11 grade, iar cea minimă de 2…3 grade.
Duminică scăpăm de precipitaţii. Conform ANM, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona înaltă a Carpaţilor Orientali. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 5 şi 12 grade, iar cele minime se vor situa între -8 şi 5 grade. Mai ales noaptea, izolat, la câmpie va fi ceaţă.