Întâmpinarea Domnului sau Stretania – ce nu e indicat să faci în această zi

0
228

Întâmpinarea Domnulu sau Stretania, este sărbătoarea anuală dedicată zilei în care Sfânta Fecioară Maria a mers la Templul din Ierusalim, la 40 de zile după nașterea Domnului, pentru curățirea ei.

În fiecare an, pe 2 februarie, creștinii prăznuiesc Întâmpinarea Domnului. Mântuitorul este dus la Templu de Fecioara Maria şi dreptul Iosif pentru împlinirea Legii, care prevedea că orice întâi născut de parte bărbătească să fie afierosit lui Dumnezeu în a 40 a zi de la naştere. În acest moment se făcea şi curăţirea mamei. În Templu sunt întâmpinaţi de dreptul Simeon şi prorocita Ana.

Sărbătoarea Întâmpinării Domnului a fost introdusă la Roma de Papa Gelasiu în anul 494. Astfel, a fost înlocuită străvechea sărbătoare păgână a Lupercaliilor, de la începutul lui februarie, când aveau loc şi procesiuni în jurul oraşului cu făclii aprinse, în onoarea zeului Pan, supranumit şi Lupercus, adică ucigătorul lupilor sau ocrotitorul turmelor împotriva lupilor.

În Răsărit această sărbătoare s-a introdus în penultimul an al domniei împăratului Justin I (526), iar generalizarea ei s-a făcut în cursul secolului VI, începând din anul 534, când împăratul Justinian a schimbat dată sărbătorii de la 14 februarie la 2 februarie (40 de zile socotite de la 25 decembrie, nouă dată a sărbătorii Naşterii Domnului).

În credinţa populară ziua de 2 februarie mai este cunoscută și sub denumirea de Ziua Ursului, deoarece în trecut, copiii erau unşi cu grăsime de urs. Prin această practică se credea că puterea acestui animal era transferată asupra copiilor. Bolnavii de „sperietoare” erau trataţi în această zi prin afumare cu păr de urs.

Se credea că, dacă în această zi este soare, ursul iese din bârlog şi, văzându-şi umbră, se sperie şi se retrage, prevestind astfel, prelungirea iernii cu încă 6 săptămâni. Dimpotrivă, dacă în această zi cerul este înnorat, ursul nu-şi poate vedea umbră şi rămâne afară, prevestind slăbirea frigului şi apropierea primăverii.

Înainte, oamenii nu lucrau în această zi de sărbătoare, de teamă să nu îngheţe. Se crede că, Stretenia ne apără de lupi, înec şi foc. Tot în această zi are loc „Târcolitul viilor”, un ritual de ocol, îndeplinit de viticultori. În unele zone, bărbaţii merg la vie, să o taie şi să o lege. Din bucăţile tăiate îşi împodobesc brâiele, pălăriile şi fac un praznic la care dezgroapă o sticlă de vin din anul trecut.

Nu trebuie să te căsătorești în această zi deoarece nu îți va merge bine în căsnicie.

Sursa: Ortodoxia.rol.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.