În Iași s-a înregistrat o înjumătățire a numărului de depășiri în ceea ce privește pulberile de praf după ce Salubris a început să curețe străzile cu un produs „minune”

0
141

Din toamna anului trecut municipalitatea ieșeană aplică o metodă eficientă de reducere substanțială a eliberării de praf în atmosferă, una dintre principalele surse de poluare. Soluția o reprezintă folosirea de către Salubris SA a substanței C – Force URBAN, un produs inovator care menține drumul și solurile umede pentru o perioadă mai lungă decât apa obișnuită și lasă un strat care adună praful după ce apa s-a evaporat.

Avem mai bine de patru luni de când noi folosim această substanță acreditată la nivel european prin normele Comisiei Europene și la nivelul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului din România. În amestec cu apa, substanța reține praful la nivelul solului, acesta urmând a fi îndepărtat prin procese de spălare și măturare cu aspirație. Practic, nu mai dă voie prafului ca, la parcurgerea roții unui vehicul, să se ridice de pe sol. Acesta a fost și un motiv pentru care, la finele anului 2019, Garda Națională de Mediu, prin filiala din Iași, a emis un raport care trage următoarea concluzie: față de anii precedenți, în municipiul Iași s-a înregistrat o înjumătățire a numărului de depășiri în ceea ce privește pulberile de praf PM 10. Practic, dacă în anul 2018, pe stația Iași 1 din Podul de Piatră au fost 105 depășiri, în anul 2019 au fost 54, iar pe stația Iași 2 din zona Decebal – Cantermir în anul 2018 au fost 60 de depășiri, pentru ca în 2019 să fie înregistrate 32.”, a explicat primarul Mihai Chirica într-o conferință de presă susținută joi la Palatul Roznovanu.

Special concepută pentru a fi aplicată în zonele publice, substanța C – Force URBAN previne împrăștierea prafului în mediul înconjurător, își păstrează performanța după ploaie, este aplicabilă pe perioadele activităților de construcție și demolare și ajută la creșterea mai rapidă a plantelor, neavând efecte nocive asupra mediului.

Agenția Națională pentru Protecția Mediului din România a certificat în anul 2016 faptul că C – Force URBAN nu conține substanțe care ar putea afecta sănătatea umană sau mediul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.