Marian Grigoras, prefectul municipiului Iași, a declarat faptul că se va demara cea mai amplă campanie de împădurire pe care a avut-o vreodată România.
Campania de împădurire va avea loc în Luna Pădurii, în primăvară.
„Având în vedere intenția Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, dl Costel Alexe, de a demara în primăvară, în cadrul Lunii Pădurii, cea mai amplă campanie de împădurire pe care a avut-o vreodată România, a fost inițiată la nivelul județului actualizarea componenței comisiilor care au în atribuții la nivelul localităților identificarea, constituirea și delimitarea terenurilor degradate, apte a fi ameliorate prin împădurire.
Totodată, vom face o acțiune de informare a autorităților publice locale în legătură cu obligațiile legale pe care le au în acest sens.
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor este coordonator tehnic al acțiunilor de împădurire a terenurilor degradate, aceste operațiuni fiind finanțate de la bugetul de stat și din Fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinație silvică.”, a declarat Marian Grigoraș, Prefectul municipiului Iaşi.