Polițiști ieșeni agresați în timpul unei intervenții în Mironeasa

0
132

Doi poliţişti din localitatea Mironeasa au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce au fost bătuţi. Cei doi au primit un apel la 112 în jurul orei 19, marţi seara.

În localitatea Mironeasa, un bărbat făcea scandal. Veniţi la faţa locului, poliţiştii au constatat că bărbatul este nervos şi violent. Au luat decizia de a-l încătuşa.

La locul incidentului au venit şi rudele bărbatului. Conflictul a escaladat, iar mai multe persoane au sărit la bătaie. Unul dintre poliţişti a fost nevoit să recurgă la armamentul din dotare, trăgând două focuri de armă, scrie observator.tv.

Poliţiştii au fost bătuţi şi au avut nevoie de îngrijiri medicale. Ei au solicitat intervenția celor de la Serviciul de Acţiuni Speciale. Veniţi la faţa locului, mascaţii nu i-au mai găsit pe scandalagii, iar individul care urma să fie încătuşat de oamenii legii, scăpase.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.