Boboteaza sau Botezul Domnului, sărbătoarea din 6 ianuarie cunoscută şi sub denumirile “Arătarea Domnului” sau “Epifania” marchează sfârşitul sărbătorilor dedicate Naşterii lui Iisus Hristos.
Boboteaza face parte din suita celor 12 sărbători creştine importante şi este menită să reamintească cele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Iisus să păşească în viaţa publică, de aceea Biserica mai numeşte Boboteaza şi “Arătarea Domnului”, “Dumnezeiasca Arătare” sau “Epifania”, aceasta din urmă denumire provenind din limba greacă şi inseamnand “arătare”, “descoperire”, “revelare”. De fapt, Boboteaza înseamnă înnoirea omului creştin.
După mersul cu Ajunul de Crăciun, cu uratul de Anul Nou, copiii mergeau cu “Chiralesa” de Bobotează, dar în unele locuri se mai mergea cu uratul de Sfântul Ioan, fiind vizaţi doar cei care purtau numele Sfântului. La Sfântul Ioan se încheie sărbătorile de iarnă, iar oamenii îşi intra în ritmul normal al lucrurilor. În Răsărit, până în a doua jumătate a secolului al IV-lea, Naşterea Domnului era cinstită în aceeaşi zi cu Botezul, la 6 ianuarie. Boboteaza (6 ianuarie) şi Sfântul Ioan (7 ianuarie) aproape că formează una şi aceeaşi sărbătoare.
Credincioşii şi preoţii consideră că apa de la Bobotează are o putere deosebită, pentru că a fost sfinţită printr-o îndoită chemare a Sfântului Duh, iar sfinţirea are loc chiar în ziua în care Mântuitorul s-a botezat în apele Iordanului.
Apa sfinţită la biserică în această zi şi luată de credincioşi nu se strică niciodată. Prin agheasma se înţelege atât apă sfinţită, cât şi slujbă pentru sfinţirea ei. Agheasma mare se săvârşeşte numai de Bobotează, spre deosebire de sfinţirea cea mică a apei, care are loc în biserică în prima zi a fiecărei luni, iar în case, la sfeştanie. Totodată, Agheasma mare se poate bea doar timp de opt zile, între 6 şi 14 ianuarie, altfel este necesară aprobarea preotului duhovnic spre a fi folosită.
La Bobotează se sfinţesc toate apele, iar preotul se duce la o apă în care aruncă o cruce. Mai mulţi bărbaţi se aruncă în apă ca să o aducă înapoi, iar cel care va scoate crucea din apă va avea noroc tot anul.
Sărbătoarea Bobotezei este cunoscută atât în Biserica Ortodoxă, cât şi în Biserica Romano-Catolică. Botezul Domnului este amintit încă din secolul al II-lea d.Hr de Sfântul Clement Alexandrinul şi în secolul al III-lea de Sfântul Grigorie Taumaturgul.
Unii pelerini credincioşi spun că în timpul slujbei de Bobotează, pentru câteva clipe, apele Iordanului curg în sens invers. Deşi afară este destul de frig în ianuarie, mulţi dintre credincioşi intra în râul Iordan în cămăşile albe lungi, pe care apoi le păstrează cu grijă pentru a fi îmbrăcaţi cu ele în ziua înmormântării. Înainte de a pleca de lângă râu, pelerinii iau amintire o sticlă cu apă din Iordan, rugându-se să le fie tămăduite suferinţele.
Sărbătoarea Botezului Domnului cuprinde, pe lângă sfinţirea apei, o serie de obiceiuri populare, printre care spectaculoasă întrecere înot a bărbaţilor pentru a scoate din apă o cruce aruncată de preot şi cel practicat de fete, care pun busuioc sub pernă pentru a-şi visa alesul.
Botezul Domnului sau Boboteaza din 6 ianuarie, alături de ziua Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, prăznuită în 7 ianuarie, marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă şi, totodată, al celor dedicate naşterii lui Iisus Hristos. Boboteaza este una dintre cele mai importante sărbători, atât pentru creştinii ortodocşi, cât şi pentru cei catolici.
La români, ziua de Boboteaza cuprinde motive specifice sărbătorilor de Crăciun. Astfel, în unele zone se colindă, se fac şi se prind farmecele şi descântecele, se afla ursitul, se fac prorociri despre noul an.
La Bobotează se sfinţesc toate apele, iar preotul se duce la o apă unde va aruncă o cruce. Mai mulţi bărbaţi se aruncă în apă ca să o aducă înapoi, iar cel care reuşeşte să ajungă primul la ea primeşte binecuvântarea preotului şi se consideră că va avea noroc tot anul.
În vechime, cel care găsea primul crucea şi o aducea la mal primea şi daruri de la domnitorul ţării şi era ţinut la mare cinste de către ceilalţi.
Se spune că, în noaptea de Bobotează, tinerele fete îşi visează ursitul. Ele îşi leagă pe inelar un fir roşu de mătase şi o rămurică de busuioc, pe care o pun sub pernă.
Fetele care cad pe gheaţă în ziua de Boboteaza pot fi sigure că se vor mărita în acel an, spune tradiţia populară.
De asemenea, potrivit tradiţiei, în ajunul Bobotezei, în casele romanilor se pregăteşte o masă asemănătoare cu cea din Ajunul Crăciunului. Astfel, sub faţa de masă se pune fân sau otavă, iar pe fiecare colţ al acesteia se pune câte un bulgăre de sare. Apoi, pe masă se aşază 12 feluri de mâncare: coliva, bob fiert, fiertură de prune sau perje afumate, sarmale umplute cu crupe, borş de “burechiușe” sau “urechiuşele babei” (fasole albă cu colţunaşi umpluţi cu ciuperci), borş de peşte, pește prăjit, plăcinte de post umplute cu tocătură de varză acră, plăcinte cu mac. Nimeni nu se atinge de bucate până nu soseşte preotul cu Iordanul sau Chiralesa, pentru a sfinţi masa.
De asemenea, se crede că animalele din grajd vorbesc la miezul nopţii dinspre ziua de Bobotează despre locurile unde sunt ascunse comorile.
Tradiţia mai spune că la Bobotează nu se spală rufe. În această zi sunt interzise certurile în casă şi nu se dă nimic cu împrumut.
